Descriere

„De ce nu spunem niciodată lucruri?”<div> Aceasta este întrebarea simplă, pusă de finul meu, care stă la originea acestui text. Discutam despre dificultățile cu care s-a confruntat în tinerețea sa. Tatăl său s-a sinucis în 2018, când avea 5 ani. Abia în pragul adolescenței, și el își exprimase dorința de a muri.</div><div><br></div><div> Această piesă seamănă cu o rugăciune adresată ei, în care amintirile se amestecă cu visele, memoria se oferă imaginației, iar ficțiunea se împletește cu realitatea, toate într-o încercare de a interveni în mașinăria mortală a descurajării. Dincolo de povestea personală pe care o dezvăluie, este explorată relația cu transmiterea.</div><div><br></div><div> Împărțită în șase capitole, precum drumul unui Drum al Crucii parcurs în sens invers, piesa îmbină arhive, literatură și teatru, precum un palimpsest, pentru a oferi o rescriere a rănii. Gestul care motivează expunerea acestei intimități nu este de a prelua podeaua ca și cum ai prelua puterea asupra cursului tragic al evenimentelor, ci mai degrabă de a o reda la ceea ce a fost redus la tăcere. La ceea ce, prin tăcerea sa, a ucis în cele din urmă.</div>