Descriere

Berenice, regina Palestinei, îl iubește pe Titus, împăratul Romei. Titus o iubește pe Berenice. Dar rațiunile de stat stau în calea iubirii lor.<div> Senatul roman nu putea tolera un împărat care se căsătorea cu o străină. Titus a trebuit să o părăsească pe Berenice.</div><div><br></div><div> Intriga este simplă. Cuvintele sunt emoționante. Rezonează în noi mult timp după ce se termină genericul. Bérénice este o piesă despre limbaj. Cuvintele sunt arme de distrugere. Dar pot, de asemenea, să consoleze și să redea speranța. Bérénice se ascultă mai mult decât se privește. Fiecare cuvânt este acolo pentru a ne aminti de puterea limbajului. Textul pare imuabil, ca și cum ar fi fost acolo dintotdeauna.</div><div><br></div><div> „Am descoperit piesa lui Racine în liceu, acum 35 de ani. Apoi am dat din nou peste ea, acum 15 ani, la teatrul Antibéa, într-o producție regizată de Dominique Czapski. Textul m-a frapat încă o dată: adultul a înțeles că adolescentul nu-l părăsise niciodată. Bérénice mă bântuie și a trebuit să mă întorc la ea. Să încerc să înțeleg cum Racine, cu o poveste simplă și cuvinte simple, reușește să stârnească sufletul. A trebuit să o găsesc din nou pe Bérénice. Să-i refac pașii: calea teatrului, puternic și modest, poetic și accesibil, pur și crud, pasional și senin. Un teatru care ne transcende, superior vieții în măsura în care anecdoticul - un eveniment individual, o ruptură - este juxtapus cu grandiosul și universalul.”</div><div> În spatele măștilor noastre, există fum. Așa este umanitatea. Dar dacă ne facem timp să ne explorăm sufletele, găsim lumina. Această lumină este cea mai bună din noi și, în cele din urmă, strălucește și ne salvează. Iubirea nu moare. Este acolo. Eternă, precum textul lui Berenice. Iubirea dintre Titus și Berenice, pentru că este rostită, repetată, întipărită, există pentru eternitate. De aceea, piesa lui Racine este una optimistă. Nu pentru că personajele nu mor, ci pentru că laudă puterea Iubirii asupra prezenței și timpului.</div><div> Bérénice nu pleacă. Flacăra ei este eternă. Cuvintele ei nu se sting. Sunt gravate pe pereții noștri interiori. A o regăsi pe Bérénice înseamnă a ne regăsi în fragilitatea noastră, susținuți de puterea poeziei.</div><div><br></div><div> - Cédric Garoyan, regizor</div><div><br></div>